[RO] Români întâlniți pe stradă și dorul de acasă

18 septembrie 2016, Alexandria, VA

Ies din casă și plec grăbită spre metrou. In drumul meu, trec prin fața Whole Foods. Aud niște români povestind și râzând cu poftă. Nu mă pot abține si îi salut. Bucurie. O altă româncă făcuse același lucru cu câteva minute în urmă. O fată vine alergând către mine. Mă auzise vorbind în română si vine să batem palma. Aflu că un român lucrează la Whole Foods și că sunt câteva familii de români pe o distanță de câteva sute de metri. Aflu că suntem la o masă o brăileancă, cinci sătmăreni și o bucureșteancă. Povestesc și eu că Timișoara a câștigat titlul de capitală culturală. Bucurie. O să vizităm Timișoara în 2021.  Ni se face și mai dor de casă, în timp ce avem în față mâncarea la suprapreț de la Whole Foods, pesemne organică. Nici nu știu americanii ce e aia mâncare organică…

1 octombrie, Maryland, Romanian Food Festival

Sărbătoarea asta e cu și despre români, dar am văzut aici toate națiile, probabil soți și soții. La ofertă–varză călită, sarmale în foi de varză și viță, grătar, mămăligă cu brânză, ciorbă de burtă și de fasole și o grămadă de dulciuri. Ne îmbuibăm și ne bucurăm și de niște dans românesc. Eu una am dansat și hora și am inițiat și o prietenă americană în ale dansului românesc. Păcat că nu am găsit și niște spirit civic mai pronunțat, căci am încercat să strâng niște semnături și m-am blocat de două ori de: “Trebuie să vorbiți cu preotul, el știe cel mai bine” (Festivalul este organizat de către și pentru a strânge fonduri pentru biserică).

untitled

9-11 octombrie, New York

Proaspăt ajunsă în NY, aflu că s-au aliniat planetele și suntem în zonă o grămadă de brăileni, absolvenți de Murgoci, Bălcescu și Iorga (aka cele trei licee rivale, desigur că Murgoci este cel mai bun :P). Ne întâlnim două seri la rând și bem, mâncăm și ne bucurăm ca acasă (cam ca în poza de mai jos, făcută la restaurantul, respectiv magazinul românesc).

untitledNi se alătură alți doi bucureșteni și încă un canadian, plecat din micul oraș în care am crescut și eu, la vârsta de 8 ani. Eu una, mă simt tare mică–sunt înconjurată de studenți la Columbia Law School, de arhitecți, un neuroscientist, ITiști. De două ori întâlnim români random pe stradă.

Primul ne aude vorbind în română, se apropie de noi și, folosind cel mai american accent. întreabă: Excuse me, vorbiți româna? Nu mai țin minte de unde este (specificul loc de baștină) dar ne-a spus, vizibil emoționat, că a plecat din România când era foarte mic, dar că îi este dor.

Al doilea ne găsește la metrou. Un băiat din Dorohoi, care lucrează în Copenhaga, ce tocmai a ajuns în NY, încercând ă găsească linia spre Times Square. A venit să reprezinte Danemarca la NY într-un mare concurs de start-upuri, din partea unui mare hub.

 


Mai am câțiva prieteni români chiar aici în D.C., unde comunitatea nu este foarte mare (un estimat este de 2000 de familii), spre deosebire de comunitatea din Chicago sau New York. Eu sunt aici pentru o scurtă perioadă de timp, însă deja am un dor nebun de casă. Oare cum este dorul lor, al celor plecați din copilărie sau de prea mulți ani? Este dorul lor la fel?

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s