Și eu rămân

Ideea aceasta a pornit de la Valeriu Nicolae, care ne-a inspirat cu motivele lui de a rămâne, într-un articol din Adevărul.
Ei bine, răspund la leapșa asta cu motivele mele.


In 2009, la 18 ani, când stăteam deșirată în pijamalele mele de pluș roz și mi s-a spus că am TBC, după câteva luni de diagnostic greșit, am decis să stau.

Când mă jucam cu copiii din spital, copii de câteva luni cu TBC multidrog rezistent, condamnați la o moarte dată de un sistem pe moarte, am decis să mai stau.

Chiar și când mi-am luat în primire camera de cămin, în care ba fugeam de gândaci, ba mergeam cu capul de duș după mine spre baia de pe palier, a cărei ușă nu se închidea, am decis că o să am treabă în România.

Când mi s-a pus poprire pe conturi pentru o dobândă de 8 lei pentru care am plătit de 100 de ori mai mult decât am câștigat, am decis să mai stau.

Când o doamnă cu copiii plecați din țară a mers “la oraș” ca să depună 10 lei pentru RO100, când primim mesaje de la oameni care se încăpățânează să se implice, când ieșim în stradă și strigăm cu o voce “Nu vrem să fim o nație de hoți!”, prind curaj să mai stau. Aici, printre mulți corupți, așteptând să plece ei.

Vreau să stau aici de fiecare dată când urc pe munte, de fiecare când văd oameni care mută munți, într-o țară care pare că a luat-o la vale: ONG-uri, grupuri de inițiativă informale, companiile alea puține care fac CSR pe bune.

De fiecare dată când strâng în brațe copiii din Ferentari și mă strigă “doamna”, pentru ei, știu că locul acesta e și al meu.

Când mă întreb de ce naiba stau, mă încăpățânez să mai rămân.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s