Gândurile unei leneșe hotărâte

De mai bine de o lună de zile sunt o leneșă hotărâtă. Prietenilor cărora le spun că îmi fac liste cu to do-ul zilnic dimineața, iar pe ele scriu să dorm, să văd nu-știu-ce-film, să citesc, să fac plimbări…nu mă cred. Cum, Simona-cea-obsedată-de-muncă? Da, chiar ea! Și tare-s mândră că în luna asta nu m-am plictisit nici măcar o dată.

Acum șase ani eram în burnout, unul tare fain, care mă făcea să fac nefăcute: odată, chiar mi-am pus haine în frigider și mâncare în dulap și mi-am înghițit jumătate de vocabular. Ca să-mi revin, n-am făcut pauză, ci m-am dus să lucrez în corporație. A fost bun acel burnout, căci mi-a arătat care-mi sunt limitele. Știindu-le, am lucrat mereu la limită, dar niciodată nu am mai călcat granița. Hainele-mi sunt acum în dulap, iar mâncarea în afara lui.

Anul ăsta, mai mult obligată de împrejurări, pentru că mi-am dat demisia dintr-un loc în care mi-am pus sufletul și din care mi-am zis că dacă plec, plec din țară, am decis să nu mai scot cui cu alt cui. Că mă voi fi odihnit înainte să încep altceva și îmi voi fi dat timp să înțeleg ce vreau, cu atât mai mult dacă chiar iau o decizie atât de mare – plecarea. Odihnindu-mă, am prins un pic de distanță și am realizat că nu cade cerul dacă aleg să mă odihnesc. Eram mereu stresată, mereu citind și dezbătând toate problemele țării. Nu mă înțelegeți greșit, asta nu înseamnă că ele nu-s la fel de grave. Însă aveam tendința de a le hiperboliza în capul meu, de a le simți mereu ca pe un pericol iminent. Mă supărau oamenii pentru că le vedeam ego-ul mare și greșelile de management și eram de multe ori ironică pentru că nu aveam distanța de a fi altfel.

Recomand oricărui pasionat de muncă o perioadă de odihnă. Nu una în care lucrezi 6 ore/zi în loc de 12, ci una în care ai repaos total. Nu moare nimeni, nu se oprește pământul, iar dacă te uită lumea, asta este. La evrei se spune că solului trebuie să îi dai o pauză o dată la fiecare șapte ani, noi de ce nu le-am da creierului și corpului nostru un pic de odihnă?

Am început această pauză făcându-mi, desigur, un plan detaliat de activități. Conform planului meu, în prima lună voi fi scris deja jumătate de carte, trei articole, voi fi făcut sport minim 5 ore/săptămână, mă voi fi ținut de două hobby-uri și voi fi citit 15 cărți. Mă voi fi văzut cu toți prietenii pe care i-am uitat fiind ocupată să salvez lumea.

Right! Să vezi chestie, nu mi-a ieșit! 🙂 În prima lună am cumpărat zece cărți și am citit doar cinci. Am călătorit cam jumătate din timp, mi-am revăzut câtiva prieteni dragi, am gătit și am făcut curat în zilele rămase. N-am meditat și nici sport n-am făcut cum am vrut, dar am dat timp lucrurilor care contează. Cel mai important, am învățat să nu mă mai simt vinovată pentru că am și uitat unde am pus planul ăla de activități. Nici măcar nu am căutat să înțeleg lucrurile pe care le voiam descifrate, pentru că odihna mi-a adus claritate. Este atât de simplu!

Este o lună suficientă? Sigur că nu. Cred că în luna asta abia m-am odihnit și am lăsat cheful de muncă să apară. Il canalizez acum spre activități care-mi plac: organizarea unei ieșiri la film cu peste 80 de puști și voluntari, voluntariez pe unde simt că pot aduce valoare și doar dacă nu este o corvoadă și pentru mine. Vă spun, ca om care nu a fugit nicicând de muncă. O pauză de câteva luni n-a omorât pe nimeni. Dacă citești asta și te duce gândul la porții rezonabile de somn, la călătorit sau la stat acasă și aranjat cu migală tacâmurile din sertar…fă-o.

Pauza asta mi-a adus câteva beneficii serioase, chiar și așa cum este ea, destul de imprevizibilă și neplanificată. A venit cu claritate, cu prioritizare, cu zen, din astea. La mine a trecut doar o lună (anticipată de un lung concediu de odihnă înainte să depun cererea de demisie), timp în care abia am avut timp să mă rup de contextul în care am lucrat aproape doi ani. Încă îmi fac lista de activități dimineața, liste de cumpărături sau chestii de vizitat, așa că următorul meu obiectiv este să scap de dorința de a face liste.

Vă spun însă, mă simt fantastic pentru că m-am dat jos din caruselul de zi cu zi. Încercați și voi din când în când. 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s