Un mai bine care ține și de tine

Astăzi, când ne gândim (cel puțin noi, în cercul acesta al oamenilor conștienți de această boală) la TBC și cum trebuie el eradicat, mesajul meu vine către oamenii care ar trebui să fie sprijin pentru bolnavi. Nu mai scriu despre incidența absurdă a bolii în România, nici despre ce ar trebui făcut, pentru că sunt oameni care o scriu și o spun mai bine decât mine. Eu am mai scris în trecut aici, aici și aici.

Însă zilele trecute mi-am intersectat privirea în metrou cu cineva care a contat cândva pentru mine. A fost un cineva în viața mea, care a aflat de boala mea și cu care nu am mai discutat de atunci. Nu a fost singurul. Cele mai bune prietene din liceu s-au evaporat din viața mea tot atunci. Până și mulți dintre profesorii mei s-au luptat cu ceilalți pentru a repeta clasa a XII-a, de frică să nu iau note mici la BAC (sau chiar să-l pic) și să fac Colegiul Național de rușine. Ca Moise, boala mea a împărțit apele în două – dascălii și colegii care mi-au fost aproape, măcar cu o vorbă de încurajare transmisă prin terți și cei care ar fi făcut orice ca să șteargă “rușinea” abătută asupra liceului.

Pentru mine, mai mult decât boala în sine, a contat și a durut modul în care m-am oglindit în alții, eu fiind încă necoaptă. Iar mulți dintre “ceilalți” au fost necruțători. Am avut însă norocul unor oameni, nu mulți, care nu m-au lăsat să alunec în depresie sau mai rău.

Dacă aveți în jurul vostru persoane bolnave sau suspecte de TBC, nu le abandonați și nu fugiți. Protejați-vă, desigur, însă nu fugiți și nu vă uitați ca și cum persoanei, cândva dragi, i-a crescut o nouă pereche de mâini și încă una de coarne. Boala se tratează, iar în România incidența este atât de mare încât sunt șanse mari ca cineva cunoscut (sau chiar tu!) să o contacteze.

Ce poți face tu dacă ești o persoană suport sau doar un cunoscut?

  1. Nu judeca! Dacă simți că-ți încolțesc gânduri, nu uita că boala asta nu se ia prin sex neprotejat sau dans cu diavolul, cum mi-a spus mie cineva (…:) ) și nu se leagă doar de oamenii răi, săraci sau neduși la biserică.
  2. Fii acolo! Dă un telefon și fă o vizită oricând poți. Ca bolnav, tot ce am vrut să știu a fost că nu voi muri și că, dacă trăiesc, nu voi rămâne singură și abandonată.
  3. Citește și transmite informație. Sugerez câteva surse de încredere aici, aici, aici. În 2009, absorbeam orice bucățică de informație. Din păcate, cel puțin din surse locale, nu am găsit mai nimic. Astăzi, sunt mai multe organizații și foști pacienți care povestesc despre experiența lor.
  4. La nevoie, apără de gura lumii. Dacă-i auzi vorbe prin târg, educă și tu pe ceilalți – cel mai probabil o fac din ignoranță și preconcepții, nu neapărat din răutate.

În final, aș ura “multă toleranță”, cum am făcut în trecut, însă cred că am greșit. Oamenii bolnavi de TBC nu trebuie doar tolerați, ci înțeleși, acceptați și ajutați, cu deschidere și fără frici fără sens.

*Sursa imaginii: https://www.facebook.com/events/441388869768268/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s