136, Prelungirea Ferentari 68, lângă Aleea Livezilor

Mă pregătesc să plec la o nuntă. Am fost la coafor, însă las machiajul până după terminarea acestui articol. Mă cam apucă plânsul, mai ales după ce am citit articolul lui Valeriu Nicolae. Mi se pare incorect. Eu pot să îmi continui viața, ba chiar mâine, în loc să fiu la 11 în Ferentari, pot să mă odihnesc după prea mulă veselie și voie bună. Poate că unii puști din Ferentari o să se bucure și ei de mai multă pauză, dar efectele se vor vedea curând.

Nu voi mai detalia situația. Despre mârșăvia din Ferentari a scris Diana Oncioiu aici. Eu aș vrea să îmi aduc aminte altfel de Centrul de Educație Alternativă, de clasele în care aveam acces în weekend, de sala de sport și mai ales de sutele de copii și voluntari:

Vara lui 2012, Școala 136, Ferentari

O dată pe săptămână, împreună cu alte colege într-un proiect pe care îl coordonam atunci, printre care și un psiholog, predăm educație civică prin metode nonformale, timp de două ore. Toto este o mână de copil și eu abia am aflat despre Policy Center. Povestim copiilor despre noțiuni abstracte precum statul, instituțiile Parlamentului, Guvernului și Președintelui, ce este un județ, cine este primar, cum arată harta Europei.

“- Cine știe cum se numește țara noastră?

– Aaaa, Sectorul 5, doamna. Ce, nu știați?

– Și cine este președinte?

– Domnul Vanghelie, doamna.”

În 2014 revin la copii, în calitate de voluntar, cel puțin o duminică pe lună, dar sunt perioade în care vin sâmbăta și duminica, de cel puțin 3 ori.


Final de aprilie 2016, Muzeul Antipa: Când scăpăm de rasism?

M-am alăturat și eu copiilor din Ferentari în vizita lor la Antipa. Nu mai zic de bucuria din ochii lor, căci și eu am fost la fel, văzându-i pe ei. Din păcate, am auzit în spatele meu o doamnă ‘bine’, plimbându-și copilul: “Iar au adus țiganii la muzeu, nu pot să-i țină acasă“. Am auzit eu, dar și cei trei copii pentru care eram ghid. S-au întristat, au lăsat capul în jos și au lăsat doamna bine să meargă mai departe, spunându-mi: “Lăsați-o, doamna, că nu știe ce spune“. Când o să terminăm oare cu rasismul în România?


Duminică, 12 februarie 2017, Școala 136, Ferentari

Am lucrat cu Zâna azi, iar timp de 2 ore am citit, am repetat tabla înmulțirii cu 4, 6, 7, 8 , 9 și 10, am făcut adunări și scăderi mai complexe și a scris o compunere. Azi a trebuit să mă rog de ea să luăm 5 minute de pauză pentru că eu nu mai puteam să mă concentrez. In iulie, când am lucrat ultima oară cu ea înainte de a pleca în SUA, la fiecare 5 minute trebuia să se ridice de pe scaun și să facă ceva: să meargă la baie, să bea apă, să se certe cu cineva, să mai bea o dată apă, apoi își aducea aminte că nu s-a spălat bine pe mâini. In iulie nu știa toate cifrele, cu greu citea vreun cuvânt, iar de scris o compunere nici nu se punea problema.

Intre timp, Zâna a prins încredere în sine și parcă a prins aripi.

Evoluția ei de la o săptămână la alta, pasiunea cu care lucrează, bucuria din ochii ei când a citit singură o carte în decurs de 2 ore, nu sunt minuni. Nici pe departe. Este doar încredere că poate și ea, la fel ca toți ceilalți, că nu mai este ultima.


29 august 2017, Școala 136, Sala de Sport

Anul acesta mi-am luat ziua de naștere și am pus-o în folosul a ceva mai cu sens decât câteva beri cu prietenii, așa că, împreună cu aceștia am organizat o petrecere pentru puștii din Ferentari. A picat bine, mai ales că a fost ziua de naștere a încă trei copii, pe care i-am sărbătorit.

N-am fost singură în procesul acesta. S-au implicat 72 de donatori care au donat vreo 12.000 în bani și produse și încă vreo 15 care au donat și timpul lor pentru organizare. Desigur, s-au implicat și copiii în acest proces. Cei mai mulți s-au implicat pentru că Valeriu și familia sa au făcut asta posibil, lucrând constant cu copiii și rudele lor, în ultimii 9 ani, cu o determinare fantastică.

După ziua de ieri, cred mai mult decât oricând că n-am uitat să fim buni, să oferim fără să cerem înapoi și mai ales că putem să mai fim copii. O grămadă de amici pe care abia îi știu au rezonat cu mesajul nostru. Au venit la petrecere mămici ale copiilor (tare m-am distrat cu ele!), antreprenori, profesori, DJ, fotografi, actrițe, oameni de HR, oameni care sunt între job-uri și cariere, studenți, IT-iști și lista continuă. Da, e nevoie de un sat ca să crești niște copii și dumincă satul acesta a petrecut 🙂


8 septembrie 2018, București

Vreau doar să vă povestesc despre un sat, care a strâns 14.156 de lei pentru o cauză (12196 via Galantom și 1960 via cutia de donații). Suma va merge integral (*minus comisionul Galantom) către copii. Ei bine, eu doar am pus la cale prilejul. Voi ați făcut restul:
– 100 și ceva de donatori
– 15 oameni implicați în organizarea concertului caritabil de aseară. Jumătate, oameni pe care nu i-am văzut la față înainte, cum este Alin, care a gătit 15 checuri și a avut toată seara grijă să curgă vinul. Beatrice, Eliza, Cristina, Nicola și Marina au fost cele mai bune gazde pentru copii
– 14 oameni care au susținut concertul. Artiști fantastici, precum Luiza, José Almar, Playhood, DayDay (care a cântat și în condiții vitrege), oameni care, în loc să stea cu copiii lor, să doarmă sau să cânte remunerat, în oricare alt loc, au ales să fie aseară cu noi
– 4 oameni care și-au pus la dispoziție spatele și mașinile ca să care amplificatoare, tobe, sticle cu vin. Special thanks către Constantin.
– 3 oameni care mi-au împrumutat sisteme de sunet care altfel costă mult. Săru-mana Andrei, Marius, Alexandros, Marian.
– cei 3 fotografi pe care îi știu, îi admir și îi cam invidiez: Cătălin, Steluța, Bogdan. Pozele lor li se datorează.
– 1 om care și-a pus casa de pe AirBnb la dispoziție, pe gratis
– niște owneri ai unei terase superbe, care ne-au lăsat să ne jucăm cu spațiul și să facem gălăgie
– 100 și ceva de prieteni, puști și mămici din Ferentari, care au participat la concert

aseară, cu multă voie bună
– desigur, Valeriu și toți voluntarii din Ferentari, Policy Center for Roma and Minorities, fără de care totul ar fi doar niște idei.


10 februarie 2019, Școala 136, Ferentari

Am găsit pe cineva care m-a bătut la jocul meu preferat din copilărie. Cunoașteți?

This slideshow requires JavaScript.

Genul acesta de amintiri și experiențe nu pot fi cumpărate, domnilor politicieni!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s